Cei şase stâlpi ai credinţei (imān)

Semnificația credinței în Allah Preaînaltul

Credința în Allah Preaînaltul înseamnă convingerea fermă că Allah există, afirmând cu hotărâre Stăpânirea Sa, Esența Sa Divină, precum și Numele și Atributele Sale.

Vom discuta în continuare mai pe larg aceste patru aspecte, după cum urmează:

Termenul de ‘ibādah din limba arabă cuprinde toate vorbele și faptele pe care Allah Preaînaltul le iubește și le aprobă și pe care El le-a poruncit sau recomandat, fie că aceste cuvinte și fapte sunt aparente, aşa cum sunt rugăciunea, az-zakāh sau pelerinajul, fie că sunt nevăzute, tainice, precum dragostea pentru Allah și Trimisul Lui, teama de Allah, încrederea în El și căutarea ajutorului Său.

Adorarea (‘ibādah) acoperă toate actele și acțiunile credinciosului, dacă acesta le face cu scopul de a se apropia de Allah Preaînaltul. Prin urmare, conceptul de adorare în islam nu se limitează doar la ritualurile de adorare obișnuite, precum rugăciunea și postul, ci, mai degrabă, acesta include toate actele benefice care sunt realizate cu intenții bune. În acest fel, toate faptele bune ale unui musulman sunt considerate acte de adorare, pentru care va fi recompensat în Viața de Apoi. Dacă mănâncă, bea sau doarme, de exemplu, cu intenția de a deveni puternic pentru a putea să I se supună lui Allah, el va fi recompensat pentru această intenție. Astfel, musulmanul își trăiește toată viața pentru Allah. Faptul că se hrănește pentru a obține puterea de a I se supune lui Allah, că se căsătorește pentru a nu comite adulter, afacerile, câștigurile sale, învățatul cu scopul de a obține o diplomă universitară, facerea descoperirilor, îngrijirea casei, a soțului și a copiilor din partea femeii sunt considerate acte de adorare, atât timp cât acestea sunt făcute cu o intenție bună.

Toate faptele bune care sunt făcute cu intenții bune sunt considerate acte de adorare, pentru care omul va fi recompensat.

Allah Preaînaltul spune: „Eu nu i-am creat pe djinni și pe oameni decât pentru că ei să Mă adore. ~ Eu nu voiesc de la ei întreținere și nici nu voiesc ca ei să Mă hrănească pe Mine. ~ Ci Allah este Ar-Razzāq [Înzestrătorul, Întreținătorul], Al-Matīn [Cel Statornic, Cel Ferm, Preaputernicul].” [Traducerea Sensurilor Nobilului Coran, 51: 56-58]

Allah Preaînaltul ne spune în acest verset că motivul pentru crearea djinnilor și a oamenilor este ca aceștia să Îl adore. De fapt, El nu are nevoie de adorarea lor; ci, dimpotrivă, ei sunt cei care trebuie să Îl adore din cauza dependenței lor complete de El.

Dacă omul neglijează o îndatorire față de Creatorul său și dă frâu liber plăcerilor lumești, fără a contempla motivul divin din spatele existenței sale, el devine la fel ca orice altă creatură, fără a deține niciun fel de privilegiu deasupra lor. Animalele, de asemenea, mănâncă și se bucură, dar ele nu vor fi trase la răspundere în Ziua Judecății, așa cum va fi omul: „[...] aceia care nu cred se vor bucura [în această lume] și vor mânca așa cum mănâncă dobitoacele și Focul le va fi lor sălaș.” [Traducerea Sensurilor Nobilului Coran, 47:12] Prin neglijarea îndatoririi față de Domnul lor, ei sunt la fel ca animalele, dar, spre deosebire de ele, aceștia vor fi pedepsiți pentru nesupunerea lor, deoarece ei au fost înzestrați cu discernământ.

Adorarea pe care Allah a legiferat-o se bazează pe doi stâlpi importanți:

Primul stâlp: smerenia totală și teama

Al doilea stâlp: dragostea deplină pentru Allah

Prin urmare, adorarea (‘ibādah) pe care Allah le-a poruncit robilor Săi să o îndeplinească trebuie să fie însoțită de (1) supunere totală și smerenie în faţa lui Allah, având teamă de El și (2) dragoste deplină pentru El, cerând, invocând și neimplorând pe altcineva în afară de El.

Dragostea care nu este însoțită de frică și smerenie, precum dragostea pentru mâncare și bogăție, nu poate fi considerată un act de adorare. Prin același raționament, teama care nu este însoțită de dragoste, aşa cum este teama de un animal sălbatic feroce sau de un conducător tiran, nu poate fi considerată un act de adorare. Pentru ca o acţiune să devină act de adorare, acesta trebuie făcut atât cu frică și dragoste, cât și numai pentru Allah Preaînaltul.

Pentru ca adorarea sau ‘ibādah să fie valabilă și acceptată, trebuie să fie direcționată sincer și exclusiv către Allah Preaînaltul și făcută în conformitate cu Sunnah Mesagerului Său (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!).

Islamul urmărește să elibereze mintea umană de superstiții și adorarea altora în afara lui Allah, Singurul Dumnezeu adevărat.

Așadar, nu este permis să cerem nimic de la cei decedați sau de la obiecte sau să ne supunem lor cu umilință. Acestea nu sunt decât superstiții pure și acte clare de shirk.

Cu toate acestea, este permis să le cerem celorlalți oameni ajutor în legătură cu lucrurile pe care aceștia le pot face, cum ar fi să ne salveze de la înec sau să se roage lui Allah pentru noi.

Aceasta presupune credința fermă în existența lor, în faptul că ei aparțin lumii nevăzute și nu lumii noastre şi a djinnilor, și că ei sunt slujitori pioși și onorabili care Îl adoră pe Allah, așa cum merită El să fie adorat, Îi îndeplinesc Poruncile și nu Îi arată nesupunere niciodată.

Coranul spune despre ei: „[...] Însă ei nu sunt decât niște robi ținuți în cinste. ~ Ei nu I-o iau înainte cu vorba și ei purced numai după Porunca Lui.” [Traducerea Sensurilor Nobilului Coran, 21:26-27]

Credința în ei este unul dintre cei șase stâlpi ai credinței (imān), așa cum spune Coranul: „Trimisul a crezut în ceea ce i-a fost revelat de la Domnul său, asemenea și dreptcredincioșii. Fiecare [dintre ei] a crezut în Allah, în îngerii Lui, în Scripturile Lui și în Trimișii Lui [...]” [Traducerea Sensurilor Nobilului Coran, 2:285]

Când Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a fost întrebat despre credință, el a spus: „Înseamnă să crezi în Allah, în îngerii Săi, în Cărțile Sale, în Trimișii Săi, în Ziua de Apoi și să crezi în destin, cu ceea ce este bun și rău în el.” [Muslim,8]

Credința în îngeri aduce numeroase beneficii asupra vieții credincioșilor. Printre acestea enumerăm:

Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) ne aduce la cunoștință într-un hadith că cerul s-a îngreunat din cauza celor care există în el şi că nu există loc între cele șapte nivele ale Paradisului nici măcar de lungimea unui braț în care să nu fie un înger care să Îl adore pe Allah stând drept, în plecăciune sau în prosternare.

Nobilul Coran este Cuvântul lui Allah Preaînaltul, pe care El i l-a revelat Profetului nostru, Mohammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!). Prin urmare, trebuie să îl onorăm, să îl citim, să reflectăm asupra versetelor sale și să ne dăm toată silința să respectăm toate instrucțiunile sale.

Este îndeajuns să precizăm că ghidul nostru în această viață este Coranul și că el va fi motivul salvării noastre în Viața de Apoi.

Nobilul Coran are o serie de trăsături unice, care îl deosebesc de celelalte Cărți revelate. Printre acestea, se numără:

1

Nobilul Coran prevede o serie de Legi Divine. El vine, de asemenea, să susțină și să confirme porunca de a-L adora doar pe Allah Preaînaltul, care este menționată și în celelalte Cărți Divine.

Coranul spune: „Iar ție, [Mohammed], țiam trimis Cartea cu Adevărul, confirmând Scriptura dinaintea ei și întrecând-o pe ea [...]” [Traducerea Sensurilor Nobilului Coran, 5:48]

Semnificaţia cuvintelor din verset, „confirmând Scriptura dinaintea ei” este aceea că Nobilul Coran acceptă adevărul adus de celelalte Cărți Divine, iar semnificaţia cuvintelor „întrecând-o pe ea” este aceea că Nobilul Coran este martor pentru Cărţile anterioare.

2

Toți oamenii, indiferent de limba pe care o vorbesc sau de rasa din care fac parte, trebuie să adere la învățăturile Coranului și să acționeze în conformitate cu cele menționate în el, indiferent de cât de departe se află ei ca timp de momentul în care Coranul a fost revelat. Acest lucru deosebește Coranul de Scripturile anterioare, acestea fiind revelate pentru un anumit popor, în anumite perioade de timp. În Coran, se spune: „[...] mie mi-a fost revelat acest Coran, pentru ca să vă previn cu el pe voi [...]” [Traducerea Sensurilor Nobilului Coran, 6:19]

3

Coranul a rămas intact, pentru că Allah Preaînaltul Și-a asumat protejarea lui, după cum precizează în Coran: „Întradevăr, Noi am pogorât Coranul și Noi îi vom fi păzitori!” [Traducerea Sensurilor Nobilului Coran, 15:9] Astfel, toate afirmațiile sale sunt corecte şi este obligatoriu ca noi să credem în Nobilul Coran.

Musulmanul crede că Tora, care i-a fost revelată lui Moise (Pacea fie asupra sa!), și Evanghelia, care i-a fost revelată lui Isus (Pacea fie asupra sa!), constituiau adevărul de la Allah Preaînaltul. El crede, de asemenea, că acestea conțineau reguli, îndrumare, învățături și vești pline de călăuzire și lumină pentru viața lumească a oamenilor și pentru Viața de Apoi.

Cu toate acestea, Allah Preaînaltul ne spune în Nobilul Coran că oamenii Cărții, adică evreii și creștinii, au distorsionat textul Cărților lor Divine, alterându-l, făcând omisiuni și adăugiri în acesta. Astfel, textul original a fost modificat și nu mai este autentic, așa cum a fost revelat de Allah Preaînaltul.

Tora care este disponibilă astăzi nu este aceeași cu Tora care i-a fost revelată lui Moise (Pacea fie asupra sa!), deoarece evreii au modificat textul original, alterându-l și schimbând numeroase porunci, așa cum spune Coranul: „Printre cei care au îmbrățișat iudaismul, sunt unii care modifică sensurile cuvintelor [...]” [Traducerea Sensurilor Nobilului Coran, 4:46]

În mod asemănător, Evanghelia disponibilă astăzi nu este aceeaşi cu Evanghelia pe care Allah i-a revelat-o lui Isus (Pacea fie asupra sa!), deoarece creștinii au distorsionat-o și au alterat multe dintre regulile sale. Despre aceasta, Coranul spune: „Printre ei sunt unii care denaturează Cartea cu limbile lor, pentru ca să vă facă să credeți că [aceasta] este din Carte, însă aceasta nu este din Carte, și ei spun: «Aceasta este de la Allah.», fără ca să fie de la Allah. Ei spun minciuni împotriva lui Allah cu bună știință.” [Traducerea Sensurilor Nobilului Coran, 3:78]

„Și am încheiat Noi legământ cu aceia care au zis: «Noi suntem creștini.», dar au uitat ei o parte din ceea ce li s-a reamintit. Deci, am stârnit Noi ura și vrajba între ei până la Ziua Învierii. Atunci le va vesti Allah ceea ce au făcut ei.” [Traducerea Sensurilor Nobilului Coran, 5:14]

De aceea, în ceea ce este numit Sfânta Biblie, care se găsește astăzi la evrei și la creștini, compusă din Vechiul și din Noul Testament, găsim numeroase credințe greșite și înșelătoare, afirmații și povestiri neadevărate. Noi credem că afirmațiile și veștile menționate în Coran și în Sunnah Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) sunt adevărate, iar pe cele care nu se regăsesc în Coran și în Sunnah Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) le considerăm false. Cât despre restul lucrurilor menționate în aceste Cărți, nu trebuie să le considerăm nici adevărate, nici false, deoarece nu sunt confirmate de Coran și de Sunnah Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!).

Cu toate acestea, musulmanii nu trebuie să le denigreze sau să le ponegrească, deoarece ele pot încă să conțină o parte din Cuvântul lui Allah care nu a fost modificat.

Musulmanul crede că Tora și Evanghelia au fost revelate de Allah Preaînaltul, dar că în textul lor s-au strecurat nenumărate modificări. Așadar, el crede doar în acele afirmaţii care sunt în concordanță cu cele menționate în Nobilul Coran și în Tradițiile Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!).

Oamenii au nevoie de un Mesaj Divin, care să le arate Poruncile lui Allah și care să-i călăuzească către Calea cea Dreaptă. Fără îndoială că Mesajul Divin este sufletul, lumina și viața acestei lumi, fără de care aceasta ar fi moartă și omul s-ar afunda în întunericul ignoranței și al rătăcirii.

Tocmai de aceea, Allah Cel Atotputernic numește Mesajul Său „duh”, deoarece nu poate exista viață fără duh, după cum spune Coranul: „Astfel, ți-am revelat Noi un Duh, la Porunca Noastră. Tu nu ai știut [mai înainte] ce este Cartea și ce este credința, însă Noi am făcut-o lumina cu care călăuzim pe cine voim dintre robii Noștri. Și tu călăuzești pe un drum drept.” [Traducerea Sensurilor Nobilului Coran, 42:52]

Chiar dacă, în general, intelectul poate distinge între bine și rău, nu este cu putință ca acesta să înțeleagă toate detaliile acestor diferențieri și nici nu este capabil să împlinească acte de adorare în maniera corectă, fără călăuzirea Revelației și a Mesajului Divin.

Astfel, succesul și fericirea pot fi atinse numai urmând călăuzirea Trimișilor lui Allah (Pacea fie asupra lor!). În mod asemănător, nu se poate trage o linie demarcatoare între bine și rău fără a urma exemplul lor. Așadar, oricine refuză călăuzirea Mesajului Divin va duce, cu siguranță, o viață nefericită și jalnică, cu atât mai rea cu cât gradul de respingere a acestuia este mai mare.

Credința în Trimișii lui Allah (Pacea fie asupra lor!) este unul dintre cei șase stâlpi ai credinței (imān), așa cum spune Coranul: „Trimisul a crezut în ceea ce i-a fost revelat de la Domnul său, asemenea și dreptcredincioșii. Fiecare [dintre ei] a crezut în Allah, în îngerii Lui, în Scripturile Lui și în Trimișii Lui.” [Traducerea Sensurilor Nobilului Coran, 2:285]

Acest verset face cât se poate de clar faptul că trebuie să credem în toți Trimișii lui Allah, fără să facem vreo deosebire între ei. Așadar, nu trebuie să credem în unii și să îi respingem pe alții, așa cum au făcut evreii și creștinii.

Vorbind despre definiția credinței (imān), Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus: „Înseamnă să crezi în Allah, în îngerii Săi, în Cărțile Sale, în Trimișii Săi, în Ziua de Apoi și în destin, cu ceea ce este bun sau rău în el.” [Muslim, 8]

Aceasta presupune credința fermă că Allah Preaînaltul a trimis un Mesager fiecărui popor și comunități, chemându-i pe membrii acestora la adorarea exclusivă a lui Allah, că toți Trimișii lui Allah (Pacea fie asupra lor!) erau robi onești, cinstiți, demni de încredere și drept călăuziți, care s-au străduit din răsputeri să-și călăuzească popoarele către Calea cea Dreaptă și le-a transmis Relevația lui Allah în totalitate, fără să ascundă, să omită sau să adauge nimic. Coranul spune: „[...] Dar oare le revine Trimișilor altceva decât să transmită Mesajul în mod clar?” [Traducerea Sensurilor Nobilului Coran, 16:35]

Allah Preaînaltul i-a ajutat pe Trimişii Săi (Pacea fie asupra lor!) cu o serie de semne şi de miracole, printre care se numără înzestrarea lor cu versete clare, chestiune pe care oamenii (obișnuiți) nu au primit-o, deoarece nu au această putere. Toate acestea afirmă sinceritatea lor şi dovedesc Profeția lor.

Miracolul sau muʻjizah este un eveniment extraordinar în lumea fizică, fapt care întrece toate puterile umane sau naturale cunoscute. Este înfăptuit de către Profeți, prin Voia lui Allah, pentru a le spori credibilitatea și pentru a-i acredita ca Trimiși adevărați ai lui Allah.

Exemple de astfel de miracole:

Mesajul Profetului Mohammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) are o serie de trăsături specifice, care îl deosebesc de Mesajele Divine anterioare. Printre acestea, enumerăm:

Credința în Mesagerii lui Allah aduce cu sine o serie de beneficii, printre care se numără următoarele:

Moscheea Al-Aqsa, situată în orașul vechi al Ierusalimului, este un loc căruia musulmanii îi acordă un deosebit respect. Este cea de-a doua moschee construită pe Pământ, după Moscheea cea Sfântă din Mecca. Atât Profetul Mohammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), cât și ceilalţi Profeți (Pacea fie asupra lor!) s-au rugat în ea.

Credința fermă că Allah Preaînaltul va readuce la viață oamenii din morminte, iar apoi îi va judeca după faptele lor. În funcție de ceea ce vor merita, ei vor fi trimiși fie în Paradis, fie în Iad.

A crede în Ziua de Apoi este unul dintre stâlpii credinței, iar credința nu este valabilă decât prin credința în aceasta, așa cum ni se spune în Nobilul Coran: „[...] al-birr [pietatea, dreptatea şi fiecare act de supunere faţă de Allah etc.] este a crede în Allah și în Ziua de Apoi (...)” [Traducerea Sensurilor Nobilului Coran, 2:177]

Coranul subliniază și atrage atenția asupra importanței credinței în Ziua de Apoi în nenumărate rânduri, folosind diferite moduri de exprimare în limba arabă și corelând credința în Ziua de Apoi cu credința în Allah Preaînaltul.

Motivul pentru aceasta este acela că a crede în Ziua de Apoi este rezultatul firesc al credinței în Allah Cel Atotputernic și în dreptatea Sa absolută. Pentru a lămuri:

Allah Preaînaltul nu acceptă nedreptatea. El nu va lăsa răufăcătorii să rămână nepedepsiți, nu îi va dezamăgi pe cei nedreptățiți prin neobținerea despăgubirilor pentru asuprirea lor și nici nu îi va lăsa pe cei cinstiți nerăsplătiți pentru binele pe care l-au făcut. Sunt mulți care și-au petrecut viața asuprindu-i pe alții și nu au fost pedepsiți în timpul vieții. Sunt mulți care au suferit o mulțime de nedreptăți și au murit fără să fi obținut vreo despăgubire pentru răul făcut lor. Atunci, ce anume înseamnă faptul că Allah Preaînaltul nu acceptă nedreptatea? Aceasta nu înseamnă decât că trebuie să existe încă o viață, alta decât cea actuală, unde cei cinstiți vor fi răsplătiți, iar răufăcătorii vor fi pedepsiți, fiecare primind recompensa sau pedeapsa pe care o merită.

Islamul ne învață să ne salvăm de Focul Iadului arătând bunătate față de cei din jurul nostru chiar și prin oferirea doar a unei jumătăți de curmală drept milostenie.

Credința în Viața de Apoi presupune o serie de lucruri, printre care amintim:

Acest lucru înseamnă credința fermă că totul, bun sau rău, se întâmplă prin Voia lui Allah, și El, Preaînaltul, face ceea ce dorește. Nimic nu se poate întâmpla fără Voia Lui, nici măcar ceva cât greutatea unui atom din Ceruri sau de pe Pământ nu scapă Cunoașterii Sale. Cu toate acestea, El le poruncește robilor Săi să îndeplinească anumite acte și acțiuni și să evite altele, dându-le libertatea de a face ceea ce doresc, fără a fi constrânși să facă ceva împotriva voinței lor. El i-a creat pe ei împreună cu abilitatea de întreprindere. El călăuzește pe cine dorește către Mila Lui și rătăcește pe cine voiește, prin Înțelepciunea Sa absolută. El nu va fi întrebat cu privire la ceea ce face, însă oamenii vor fi întrebați cu privire la faptele lor.

Credința în Destin presupune patru cerințe:

În niciun caz, credința în Destin nu înseamnă că omul nu are liber arbitru sau că el nu își poate alege propriile acțiuni. Acest lucru poate fi demonstrat atât prin dovezile existente în textele islamice, cât și prin dovezile concrete din viața reală.

Coranul spune: „Aceea este Ziua adevărată [care va sosi cu siguranţă]. Aşadar, oricine doreşte, trebuie să caute o cale către Domnul său [prin supunerea în faţa Sa în această viaţă lumească].” [Traducerea Sensurilor Nobilului Coran, 78:39]

În privința capacității și a puterii de decizie a omului, Coranul precizează: „Allah nu impune niciunui suflet decât ceea ce este în putința lui. El are ca răsplată ceea ce și-a agonisit [faptele bune] și împotriva lui ceea ce a dobândit [faptele rele] [...]” [Traducerea Sensurilor Nobilului Coran, 2:286]

Conform dovezilor concrete din viața reală, fiecare persoană știe că are liber arbitru și abilitatea de a face tot ceea ce dorește. Astfel, ea poate face alegeri în cunoștință de cauză. Aceasta face unele lucruri voluntare, precum mersul, însă nu are control asupra acțiunilor involuntare precum tremuratul sau prăbușirea la pământ. Ce rămâne de spus este că voința și abilitatea umană se pot manifesta numai după Voia lui Allah Cel Atotputernic, așa cum spune Coranul: „Cu adevărat, acesta [Coranul] nu este altceva decât o Aducere-Aminte [şi o avertizare] pentru toate lumile [a oamenilor şi a djinnilor], ~ Pentru oricare dintre voi care voieşte să fie călăuzit pe Calea cea Dreaptă. ~ Dar voi nu puteţi voi [călăuzire] decât dacă Allah, Stăpânul lumilor, voieşte.” [Traducerea Sensurilor Nobilului Coran, 81:27-29]

Aceasta dovedește faptul că voinţa omului este inclusă în Voinţa lui Allah, deoarece El este Cel Atotputernic. Întreg Universul Îi aparţine lui Allah Preaînaltul, iar nimeni nu are ceva în proprietatea sa fără ca El să aibă știință de aceasta şi fără a fi supus Voinţei Sale.

Obligativitatea îndatoririlor religioase, respectarea Poruncilor Divine și evitarea lucrurilor interzise de Allah Preaînaltul depind de liberul arbitru al fiecăruia și de capacitatea oamenilor de a alege. Astfel, cei drepți vor fi răsplătiți pentru că au ales Calea cea Dreaptă, iar răufăcătorii vor fi pedepsiți pentru că au ales calea greşită.

Allah Cel Atotputernic nu ne impune lucruri care sunt peste puterile noastre și nu vrea ca noi să neglijăm îndatoririle religioase, folosind destinul drept scuză.

Omul nu ştie care este destinul său, iar Allah Preaînaltul ştie totul înainte ca el să păcătuiască. Mai mult decât atât, Allah Preaînaltul ne-a înzestrat cu posibilitatea de a ne alege acțiunile și ne-a arătat în mod clar Calea cea Dreaptă, precum și pe cea greşită. Așadar, dacă nu ne supunem lui Allah, această nesupunere este numai din cauză că așa am ales și va trebui să suportam consecințele alegerii noastre.

Credința în Destin aduce cu sine nenumărate beneficii pentru viețile oamenilor, printre care: