Stâlpii (arkān; singular: rukn) rugăciunii sunt acele părți esențiale fără de care aceasta nu este validă. Dacă unul dintre acești stâlpi este omis în mod intenționat, rugăciunea devine nulă. Însă, dacă unul dintre acești stâlpi a fost uitat, trebuie îndeplinit în modul pe care îl vom menționa mai târziu în capitolul sujūd as-sahu. Dacă nu face aceasta, rugăciunea devine invalidă.
Stâlpii rugăciunii sunt:
Takbīr-ul de la începutul rugăciunii, luarea poziției stând drept în picioare, dacă persoana respectivă are această abilitate, recitarea Surei Al-Fātihah (în condițiile în care cel care se roagă efectuează rugăciunea singur și nu condus de un imam); plecăciunea, ridicarea din plecăciune, prosternarea, așezarea între două prosternări consecutive, tashahhud-ul final, pronunțarea tashahhud-ului șezând, taslīm-ul și asigurarea că fiecare parte a corpului are postura corectă înainte de a trece de la o poziție la alta.
Părțile obligatorii ale rugăciunii (wājibāt; singular: wājib) sunt acele acte care trebuie îndeplinite în timpul rugăciunii. Dacă acestea sunt omise în mod intenționat, atunci rugăciunea devine invalidă. Însă, dacă vreuna dintre aceste părți este uitată, rugăciunea este încă validă, iar părțile care au fost neglijate se pot compensa prin efectuarea a două prosternări de uitare, după cum vom explica mai târziu.
Părțile obligatorii ale rugăciunii sunt:
Takbīr-ul pe parcursul rugăciunii, afară de cel cu care începem rugăciunea, rostirea expresiei Subhāna Rabbi-al-ʻAdhim (Slavă Domnului meu, Cel Atotputernic) o singură dată, rostirea sintagmei Samīʻ Allahu liman hamidah (Allah îl aude pe cel care Îl slăveşte), atât în cazul în care cel care se roagă împlinește rugăciunea singur, cât și în cazul în care este condus în rugăciune de un imam, pronunțarea cuvintelor Rabbanā ua laka-l-hamd (Domnul nostru, Ție ți se cuvine toată slava), Subhāna Rabbi-al-ʻA’lā (Slavă Domnului meu, Cel Preaînalt) o singură dată, rostirea expresiei Rabbi-ighfir li (O, Domnul meu, iartă-mă!), așezat, între două prosternări consecutive și recitarea primului tashahhud. Aceste acte obligatorii, dacă sunt uitate, pot fi compensate prin două prosternări de uitare.
Părțile recomandate ale rugăciunii (sunan as-salāh) sunt acele cuvinte, acte și acțiuni, altele decât stâlpii și părțile obligatorii ale rugăciunii. Acestea servesc la completarea rugăciunii și este recomandat să fie îndeplinite. Dacă, însă, vreuna dintre acestea este omisă, rugăciunea rămâne validă.
Cu cât musulmanul se ține mai departe de lucrurile care i-ar putea distrage atenția de la rugăciune, smerindu-se în fața Domului său, cu atât mai mare va fi răsplata pe care o va primi și cu atât mai înalt va fi rangul său în Paradis.
|
Cele două prosternări de uitare Aceste prosternări sunt efectuate pentru a compensa greșelile făcute în timpul rugăciunii. Când le putem face? Ele pot fi făcute în următoarele cazuri: 1Dacă cel care se roagă adaugă din greșeală încă un act sau o acțiune rugăciunii, fie că este vorba de o ridicare în plus în poziția stând drept în picioare, o prosternare, o plecăciune sau o așezare când nu este nevoie, atunci el trebuie să efectueze cele două prosternări pentru uitare la finalul rugăciunii. 2Dacă unul dintre stâlpi (arkān) este omis în rugăciune, acesta trebuie adăugat, iar după aceea, cele două prosternări pentru uitare trebuie efectuate. Spre exemplu, dacă a uitat al doilea sujūd al primei rakaʻah și apoi își amintește aceasta în timp ce recită Surat Al-Fātihah sau în timp ce se află în rukū’ la cea de a doua rakaʻah, trebuie să întrerupă recitarea și să facă cel de al doilea sujūd de la prima rakaʻah. Apoi își continuă rugăciunea din acel punct, considerând aceasta ca fiind prima rakaʻah. Dar dacă își amintește după primul sujūd de la a doua rakaʻah, adică se află în același loc în care a comis greșeala din prima rakaʻah, își continuă rugăciunea considerând a doua rakaʻah ca fiind prima, iar aceasta pentru că, în această situație, prima rakaʻah este considerată nulă. 3Dacă, în mod involuntar, o parte obligatorie a rugăciunii (wājibāt) este uitată, cum ar fi primul tashahhud, cel care se roagă trebuie să facă cele două prosternări pentru uitare. 4În cazul în care există îndoieli asupra numărului de unități de rugăciune efectuate, cel care se roagă trebuie să presupună că a făcut numărul de unități pe care este sigur că le-a efectuat și să adauge prosternarea pentru uitare.. Cum trebuie făcute cele două prosternări pentru uitare: ele se fac în mod similar prosternărilor efectuate în rugăciune, și anume făcând două prosternări, între care stăm așezați. Când trebuie efectuate cele două prosternări pentru uitare: ele pot fi efectuate în două momente, iar cel care face rugăciunea îl poate alege pe oricare dintre ele:
|
Acte și acțiuni care anulează rugăciunea
1
Dacă vreuna dintre condiții (shurūt) este omisă în mod intenționat, în pofida faptului că persoana care se roagă are posibilitatea să o efectueze.
2
Dacă vreuna dintre părțile obligatorii ale rugăciunii este omisă.
3
Vorbitul intenționat în timpul rugăciunii.
4
Râsul cu voce tare în timpul rugăciunii.
5
Mișcarea continuă și inutilă în timpul rugăciunii.
Acte și acțiuni nerecomandate (makruhāt) în timpul rugăciunii
Jucatul cu mâinile sau pipăitul inutil al feței sunt lucruri nerecomandate în timpul rugăciunii
Acestea sunt acele lucruri care scad răsplata rugăciunii și afectează în mod negativ smerenia, puterea de concentrare și atenția. Dintre ele, amintim:
1
Uitatul împrejur în timpul rugăciunii. Când cineva l-a întrebat pe Profet (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) despre aceasta, el (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a răspuns: „Este un mod de a fura, prin care Satana ia o parte din rugăciunea unui credincios.” [Al-Bukhari, 718]
2
Jucatul cu mâinile sau pipăitul inutil al feței, punerea mâinilor în șold, bătutul din palme sau trosnitul degetelor.
3
Rugăciunea făcută în vreme ce persoana care se roagă este distrasă de ceva anume, cum ar fi, spre exemplu, nevoia de a merge la toaletă. Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus: „Nu există rugăciune [care sa fie efectuată] atunci când mâncarea îi este servită credinciosului sau când trebuie să își facă nevoile.” [Muslim, 560]
